Există momente în istoria unui neam când trecutul încetează să mai fie trecut și se ridică înaintea noastră ca o poruncă. Un astfel de nume este Mihai Viteazul – primul mare Întregitor al românilor, omul care a pus pe masa istoriei primul Proiect de Țară al românilor: Unirea tuturor provinciilor locuite de același neam, sub aceeași credință și aceeași sabie.
„De la 1600, scria Nicolae Iorga, nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie.”
Chiar dacă acea unire a durat doar câteva luni, ea a durat suficient cât să intre în veșnicie. Mihai nu a unit doar teritorii. Mihai a semănat în sufletul românilor „pohta ce-a pohtit-o” el pentru noi, cei de astăzi și de mâine: dorul de întregire. Când nunțiul papal Germanico Malaspina l-a atenționat, la Șelimbăr, în 1599, că nu are nicio șansă și că Andrei Bathory are alături de el toată Europa, Mihai Viteazul a dat răspunsul care avea să devină testament istoric pentru români: „Cu noi e dreptul și dreptatea, cu noi e cauza cea bună, cu noi e Dumnezeu”. Această replică subliniază legitimitatea cauzei sale și credința sa neclintită în izbândă, fiind consemnată în izvoarele vremii legate de tratativele purtate prin intermediul nunțiului papal, Germanico Malaspina.
„Pohta ce-am pohtit: Ardealul, Țara Românească și Moldova să fie una” nu era ambiția unui cuceritor. Era revelația unei unități de neam pe care istoria o sfărâmase vremelnic, dar pe care Dumnezeu o lăsase vie în sângele românilor.
La 27 mai 1600, în hrisovul emis la Iași, Voievodul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești și al Ardealului și al Moldovei.”
Era prima formulare politică deplină a unității românești. Prima proclamare a unei singure stăpâniri peste cele trei țări române. Prima îndrăzneală istorică de a transforma conștiința unui neam într-un stat.
Astăzi însă, după 426 de ani, noi înșine trăim drama sfâșierii lui Mihai. Suntem la fel de dezbinați ca și trupul lui martirizat: capul la Mănăstirea Dealu, trupul la Mănăstirea Plăviceni. O națiune ruptă de rădăcinile ei, un popor despărțit de propria sa memorie, o Românie în care românii au fost învățați să se privească unii pe alții ca străini.
Credem că această rană nu este doar istorică, ci și spirituală. De aceea, Partidul S.O.S. România a ales Mănăstirea Plăviceni ca spațiu simbolic al Întregirii Neamului Românesc. Pentru că acolo se află trupul fără cap al Voievodului care a visat România înainte ca România să existe.
Trupul Domnitorului își cheamă Capul. Și odată cu el își cheamă toate mădularele neamului: pe toți cei care se mai simt români, pe toți cei care cred în reîntregire, în demnitate, în memorie și în destinul acestui popor.
Chemarea lui Mihai Viteazul nu este una a trecutului. Este o chemare a viitorului. Noi credem că până nu se va întregi trupul Întregitorului, nici noi nu vom fi pe deplin întregi ca nație. Pentru că popoarele nu trăiesc numai prin economie și administrație, ci și prin simbolurile lor vii, prin eroii lor și prin legătura sacră dintre trecut, prezent și viitor. Și până nu vom înțelege că unitatea unui neam începe prin recuperarea memoriei sale sacre, nu vom putea fi cu adevărat întregi.
Astăzi, când românii sunt dezbinați, înstrăinați și împinși unii împotriva altora, avem nevoie mai mult ca oricând de întoarcerea la marile simboluri fondatoare ale unității noastre.
Mihai Viteazul nu aparține muzeelor. El aparține luptei noastre pentru unitate, suveranitate și continuitate istorică.
Astăzi, când românii sunt din nou împărțiți, dezrădăcinați și dezbinați, chemarea lui Mihai răsună mai actual ca oricând.
Să ne întregim memoria.
Să ne întregim țara.
Să ne întregim neamul.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Av. Europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă
Președinte Partidul S.O.S. România
Senator Dumitru Manea (Miron Manega)
Vicepreședinte Partidul S.O.S. România
