Așa după cum am mai spus-o, anul 1940 reprezintă pentru români, poate, cea mai neagră filă de istorie. În numai câteva luni am pierdut o treime din țară, după cedarea din luna iunie a Bucovinei, Basarabiei de Nord și a Ținutului Herței către URSS, la 30 august pierdeam Ardealul, prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul bulgarilor.
Cedarea Basarabiei era parte a nenorocitului de pact Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939 între Germania și URSS. La 26 iunie 1940, URSS adresează României un ultimatum, prin care se cerea cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord.
MARTIRII BASARABIEI! Preoți basarabeni martirizați în primul an de ocupație sovietică!
În lucrarea „MARTIRII BASARABIEI”, apărută în basarabia-bucovina.info, Pr. Protoiereu Ioan Lisnic, arată următoarele: „Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina. Nordul Bucovinei îl cereau ca despăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România timp de 22 de ani. (…)
(…) La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța (motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”). În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și Bucovina de nord. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. S-au retras și 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.
După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităților românești, s-a constatat că doar într-o perioadă de un an de ocupație sovietică (1940-1941) au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoți omorâți sau deportați. Potrivit altor date, dintre cei rămași în timpul ocupației, au fost executați sau deportați peste o sută de preoți. Numai în localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă au fost executați, de către agenții N.K.V.D., 16 preoți.”
Un glonț tras în iunie-iulie ar fi putut salva Ardealul şi Cadrilaterul!
Pentru a evita invazia rusească, Consiliul de coroană a României, organism al cărui vot era consultativ pentru regele Carol al II-lea, a acceptat cerințele ultimatului, urmând ca armata și administrația civilă să fie evacuați. Astfel, din cei 26 de membrii prezenți la Consiliul de coroană, numai șase au votat pentru a se opune rezistență: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu şi Ernest Urdăreanu iar restul militau pentru respectarea ultimatului. Nicolae Iorga declara: „Ne batem. Facem ce a făcut şi Finlanda. Nu avem niciun sprijin din partea nimănui. Să murim cu toții, dar să ne apărăm onoarea.”
Cum 20, din totalul de 26 de membri ai Consiliului de coroană, au votat pentru acceptarea ultimatumului, inevitabilul se produce, iar la 3 iulie 1940 trupele sovietice s-au instalat în Basarabia şi nordul Bucovinei trasând noi granițe României! Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă am fi ripostat. Puteam aveam soarta Finlandei, dar ne salvam demnitatea! Sau puteam opri invazia sovietică! Un glonț tras în iunie-iulie ar fi putut salva Ardealul şi Cadrilaterul. Tot dezastrul din 1940 ar fi putut avea o altă față, una victorioasă!
Cine știe?! Doar bunul Dumnezeu!
